Bursa de studiu

Vin, 07/28/2017 - 16:27 -- admin

Pe parcursul fiecarui nivel de pregatire, acordam burse de studiu persoanelor cu posibilitati financiare limitate (3 burse pentru fiecare materie in parte). 

Bursele se acorda pe durata unui singur nivel de pregatire la o singura materie. Dupa terminarea nivelului se vor depune alte dosare pentru aceste burse.

!!! Elevii care aplica pentru nivelul intermediari / avansati / performanta si carora li se accepta dosarul de bursa trebuie sa sustina si sa promoveze testele de evaluare corespunzatoare grupei dorite!!!

Criterii acordare bursa: se acorda pe baza examinarii dosarului ce contine dovezi referitoare la intrunirea a cat mai multe dintre criteriile de mai jos (pentru fiecare criteriu dovedit prin acte se acorda un anumit punctaj, primele trei cele mai mari punctaje vor primi bursa). Pentru aceasta va rugam sa depuneti copii dupa cat mai multe acte din cele afisate mai jos!

orfanii (unul sau ambii parinti) – se va anexa certificat de deces sau se specifica in dosarul depus prin declaratie pe proprie raspundere. 10 puncte pentru un parinte; 20 de puncte pentru ambii parinti

candidatii institutionalizati in asezaminte de ocrotire sau in familii tip asistenta maternala - se va anexa dovada (adeverinta centru plasament sau declaratie asistent maternal). 5 puncte pentru familie tip asistenta maternala; 10 puncte pentru institutionalizare in centre de plasament.

copiii proveniti din familii cu posibilitati financiare limitate (venit minim/membru de familie sub venitul minim pe economie – 800 lei) sau cu probleme speciale - se vor anexa adeverinte de salariu ale parintilor sau alte documente justificative. 5 puncte venit intre 700 si 800 lei/membru familie; 10 puncte venit intre 600 si 699 lei/membru familie; 15 puncte venit intre 500 si 599 lei/membru familie; 20 puncte venit sub 500 lei/membru familie).

eroii Revolutiei romane si copiii acestora - se va anexa copie a certificatului de revolutionar. 10 puncte.

copiii din familiile lovite de catastrofe naturale. 10 puncte.

copiii ce prezinta un handicap – se va specifica natura acestuia si/sau certificarea realizata de o Comisie de evaluare a persoanelor cu handicap. 5 puncte, handicap usor; 10 puncte, handicap mediu; 15 puncte, handicap accentuat; 20 de puncte handicap grav.

media anuala la Biologie (10 pct), Chimie organica (10 pct) si Fizica (10 pct) pe durata studiilor liceale – se va anexa copie a carnetului de elev. 5 puncte pentru medie intre 9 – 9,50; 10 puncte pentru medie intre 9,50 – 10. Punctajul se acorda pentru fiecare disciplina, astfel incat punctajul maxim la aceasta sectiune este 3 X 10 = 30 puncte.

* alte situatii care conduc la imposibilitatea sustinerii financiare a pregatirii, justificate prin acte corespunzatoare

Bursele se acorda in ordinea descrescatoare a punctajului obtinut din criteriile de mai sus. Punctajul minim necesar este de 30 puncte, obtinut din minim 2 criterii diferite.

Bursele vor fi acordate respectand principiul anonimatului, bursierii nefiind cunoscuti publicului.

Dosarele se vor depune prin e-mail (copii scanate) in perioada 15 august 2017 - 30 august 2017 la adresa bogdan@admiteremedicina.ro, pentru nivelurile intensiv intermediar, intensiv avansat si online (anatomie sau chimie). In cazul acceptarii dosarului sustinerea unui test de evaluare in vederea inscrierii in grupa intermediar / avansat este obligatorie.

Documentele scanate vor fi solicitate in original in momentul semnarii contractului de bursa.

Rezultatele evaluarii dosarelor se vor comunica personal prin email sau telefonic celor care au trimis mail, pana pe data de 03 septembrie 2017.